Alerg cu Miruna pentru cei ce nu pot alerga singuri!

 

Roxana Neagu Fundația Adăpostul Speranța

100% Complete
2,500 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
38
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Miruna e un labrador-retriever tare altruist și m-a convins să facem echipă la primul canicross din Pădurea Băneasa. Alergăm împreună cursa asta pentru a convinge lumea să doneze ca să asfaltăm Adăpostul Speranța, unde locuiesc peste 600 de câini abandonați, o parte dintre ei fiind paraplegici.

Dacă noi, oamenii, nu ne putem construi singuri autostrăzile de care avem nevoie, eu și Miruna suntem convinse că împreună cu voi am putea reuși să asfaltăm măcar drumul principal din interiorul adăpostului, astfel încât câinii în cărucior îngrijiți acolo să se poată plimba în voie, fără a mai exista pericolul să se răstoarne.

Ne puteți ajuta donând, orice sumă contează.

Ham-ham-ham (vă mulțumim, adică),

Miruna & Roxana


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Fundația Speranța s-a înființat în 1996 și, timp de mai bine de două decenii, am făcut tot ce ne-a stat în puteri pentru binele prietenilor noștri care nu cuvântă, în special pentru câinii abandonați și aflați în suferință.

De 22 de ani, dăm o șansă câinilor pe care alții îi abandonează. Mai jos veți putea citi o mica incursiunea in lumea lui Tinu, unul dintre câinii salvați de noi.  

 

Organizat de Asociatia Traisec Sanatos, Baneasa Race este un concurs de alergare trail, al carui traseu este in Padurea Baneasa, de langa Bucuresti.  Organizatorii propun trei probe: - Cros 10,5 km - Semimaraton 21 km - Canicross - alergare cu prietenul patruped Editia de primavara din 2019 are loc pe 14 aprilie.  Inscrie-te la Baneasa Race ~ Spring Edition si sustine cauza in care crezi, deve

 

38 Donații

15 Apr 2019
15 Apr 2019
13 Apr 2019
13 Apr 2019

Anonymous

30 RON
12 Apr 2019

Anonymous

100 RON
Good bark!
12 Apr 2019

Alexandra Lates

30 RON
Succes in cursa!
12 Apr 2019

Lolea

20 RON
12 Apr 2019
11 Apr 2019

Doru

300 RON
11 Apr 2019
Pisoi de Berceni.
10 Apr 2019

Marseille Voicoulescou

20 RON
Motanul burghez
10 Apr 2019

Anonymous

60 RON
10 Apr 2019
Te iubesc, Rox, ești minunată.
10 Apr 2019

Jadzia

30 RON
Go Rox!
10 Apr 2019

Anonymous

100 RON
10 Apr 2019

Anonymous

10 RON
10 Apr 2019

Anonymous

300 RON
10 Apr 2019
As adopta toți câinii fără stapan! Fac ceea ce pot, măcar o picătură sa ajut și eu. Sa crească oceanul de donații cu picături!
09 Apr 2019

Eneida

15 RON
09 Apr 2019

Anonymous

30 RON
Succes. Iar toate animalele din adapost sa fie sanatoase si sa isi gaseasca familii iubitoare. Doamne ajuta!
09 Apr 2019
09 Apr 2019
09 Apr 2019
09 Apr 2019
09 Apr 2019

Anonymous

75 RON
nen pls
09 Apr 2019

Misha

75 RON
Dragă Miruna, Numele meu este Misha și sunt tot un labrador retriever, ca și tine. Cum încă nu nici măcar 3 luni, nu pot participa alături de tine la canicross. Sper din suflet că la anul să îți fiu alături. Până atunci, te admir pentru ce faci și ajut și eu cum pot. Un Ham-ham! plin de recunoștință și prietenie ❤️
09 Apr 2019
09 Apr 2019

The swimmer

75 RON
You know me! Keeping hope alive!
09 Apr 2019
Felicitări pentru ce faci! O viață fără animale fericite este o viață goală. :)
09 Apr 2019
Roxana Neagu : Fundația Adăpostul Speranța
Alerg cu Miruna pentru cei ce nu pot alerga singuri!