Sustine Fundatia SPERANTA in lupta de a salva vieți! @ Volleyball, dogs!

Câteva zeci de oameni frumoși se vor aduna pe 2-3 februarie în sala de sport a Politehnicii București. Se va juca volei, va fi multă distracție și, mai ales, se va susține cauza Adăpostului Speranța, fundație care de peste 20 de ani se luptă pentru salvarea câinilor maidanezi, dar și pentru schimbarea atitudinii generale a populației referitoare la aceștia.

Vă invităm să-i susțineți cu o mică donație, așadar, atât pe sportivii implicați (unii semiprofesioniști, alții semiamatori, dar toți foarte determinați), cât mai ales pe cei 600 de câini de la Speranța, care au nevoie de ajutorul vostru ca să treacă iarna cu bine.

Fondurile stranse vor fi directionate catre vaccinarea impotriva rabiei a tuturor cainilor din adapost (ca in fiecare inceput de an) asternuturi din paie si mancare calda.

Vă mulțumim că sunteți alături de noi și reamintim tuturor că Adăpostul Speranța a promovat dintotdeauna mișcarea și un stil de viață sănătos. Iar dovada stă în faptul că avem grijă de 8 paraplegici, la Speranța, toți însă mobili și foarte activi (grație cărucioarelor speciale și ajutorului donatorilor ca voi).

 

[ Show more ]
Galantomi:

18

Donatii:

158

Suma:

8,506 RON

Pagini fundraising

Volei pentru căței!

Salut, suntem gașca LOL. Ne place mult voleiul, dar iubim cățeii, așa că vom participa la turneul caritabil “Volleyball, dogs" pentru a susțin

1,500 RON Target
1,880 RON Suma
40 Donatii
100% Complete

Familia VolleyBall Stars joaca volei pentru a ajuta catelusii!

Dragilor, Familia VolleyBall Stars începe anul participând la turneul caritabil “Volleyball, dogs” în perioada 2-3 februarie. Scopul este de a

500 RON Target
295 RON Suma
6 Donatii
59% Complete

Echipa Furritos se avântă din nou..

Salutări de la Furritos, Pe 2 și 3 februarie, noi cei din echipa Furitos vom lupta pentru fiecare punct pentru a suține campania de vaccinare anti

500 RON Target
210 RON Suma
6 Donatii
42% Complete

Matching T-shirts ajută Adăpostul Speranța și cei 600 de câini pe care îi îngrijesc!

Salutari, Noi suntem echipa Matching T-shirts, un grup de 6 oameni cu spirit de echipă și mult devotament. Ne place să jucăm volei și să ne bat

500 RON Target
325 RON Suma
5 Donatii
65% Complete

Un os în plus în farfurie, o codiță mai energică!

Salutare iubitori de animale si de fapte bune, Noi suntem echipa Fireball, un grup compact gata de joc si cand e nevoie, de oferit ajutor celor care a

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

HAM HAM HAI LA VOLEI, PENTRU EI, PENTRU CAŢEI !

Toţi căţei oferă „Hrană” pentru suflet, Unic în felul lor. Noi ca echipă Dorim ca prin participarea noastă  şi Efortul tuturor, să pute

15 RON Target
20 RON Suma
1 Donatii
100% Complete

Volei pentru căței, ce să facem dacă ne e drag de ei!?

Salutări stimabili iubitori de animale și făuritori de fapte bune, Noi suntem echipa Zitec și ne-am înscris în turneul Volleyball, dogs! ca să

1,000 RON Target
2,406 RON Suma
43 Donatii
100% Complete

O șansă pentru ei, o șansă pentru căței!

Dragi iubitori ai sportului și al faptelor bune, Noi suntem Speranța Team, o echipa încropită repede, cu oameni frumoși și inimoși, cu multa po

1,000 RON Target
585 RON Suma
7 Donatii
58.5% Complete

Random help for 600 dogs!

What’s up Dawgs! Noi suntem echipa Randomiștii. Jucăm volei de obicei, dar de data aceasta e puțin altfel. Participam la turneul „Volleyball, D

500 RON Target
555 RON Suma
5 Donatii
100% Complete

Luptăm pentru cei 600 de Eroi ai Speranței

Poate cele mai spectaculoase meciuri de volei ale anului. tensiune, dramă, răsturnări de situație, iar in final, (sperăm) victoria. Aceasta este

1,100 RON Target
455 RON Suma
8 Donatii
41.363636363636% Complete

Chaparitele ajută Adăpostul Speranța

Dragi prieteni, Ca de fiecare dată Echipa Chaparitele se va bate pentru primul loc, ca la fiecare turneu de altfel. In februarie vom participa la Vol

500 RON Target
20 RON Suma
1 Donatii
4% Complete

Fluffy Dogs and Volleyball Killers

Oameni frumoși, “Când omul este supărat, Dumnezeu îi scoate în cale un cățel", așa spune o vorbă. Dar, oare, dacă un cateluș este trist,

600 RON Target
195 RON Suma
5 Donatii
32.5% Complete

Jucăm pentru ei jucăm pentru căței!

Dragi prieteni, iubitori de animale și fapte bune, Nici un gest de bunătate, indiferent cât este de mic, nu e în zadar. Noi vom participa la Volle

500 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
6% Complete

Dwarfs for Dogs

Dragi prieteni, Nu-i așa că te inundă fericirea când vezi un blănos care dă din coadă? Imaginează-ți cum te-ai simți dacă ai putea face tu

200 RON Target
325 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

O casă pentru fiecare câine, un os în fiecare farfurie!

Salutari iubitori de sport si fapte bune, Noi suntem Charlie’s Angels, un grup de 12 oameni cu un numitor comun: voleiul. Pe 2-3 februarie vom parti

1,000 RON Target
925 RON Suma
15 Donatii
92.5% Complete

Jucăm pentru ei jucăm pentru căței!

Diferiți. Dacă ar fi să ni se acorde o descriere pentru echipă, aceea ar fi „diferiți”. Așa suntem văzuți din exterior, dar noi avem o alt

10 RON Target
280 RON Suma
7 Donatii
100% Complete